precum și NOTELE ULTERIOARE
din final.
George PRUTEANU
TELEVIZIUNEA: GENERATOR METODIC DE PROST-GUST ȘI
VIOLENȚĂ
- o privire rapidă
și alarmată -
(comunicare științifică)
În cercetarea
noastră, am plecat de la premisa, elementară, că "televiziunea poate să adune în
fața jurnalului de știri de la ora douăzeci mai mulți oameni decît toate
cotidianele de dimineață și de seară la un loc"
[1] și
că, la mare distanță față de alți factori (familie, biserică, școală, anturaj,
lecturi), televiziunea este cel mai activ modelator de atitudini și mentalități.
Mare parte dintre oameni nu citesc nici un cotidian și se dedau trup și suflet televiziunii ca unică sursă de informare. 95% dintre liceeni privesc zilnic la televizor, iar dintre aceștia, doar 8,70% citesc zilnic ceva [2]. “Televiziunea deține un monopol de facto asupra modelării creierelor unei părți foarte importante a populației. Or, punînd accentul pe faptul divers (și pe diversiunea divertismentului, am adăuga noi; n.GP), umplînd acest timp atît de prețios cu vid, cu nimic sau aproape nimic, televiziunea nu face altceva decît să elimine informațiile pertinente necesare cetățeanului” [3]. Vorbind de o „parte foarte importantă a populației” (în general, nu doar vîrstele mici), P. Bourdieu nu exagerează, întrucît (un exemplu din multe posibile) cercetări sociologice românești recente, întemeiate pe date audimetrice ale lunii noiembrie 2001, evidențiază că „tinerii petrec zilnic, în medie, 175 de minute în fața televizorului, pe cînd adulții, 240 de minute” [4].
În
prime time°,
violența
acoperă 90% din programe
[5].
Alternativa violenței televizuale este divertismentul ieftin, delabrat,
adesea grobian, cu glume licențioase și muzică ușoară care nu e decît o formă de
lascivitate ritmată. 40% dintre liceeni prețuiesc manelele
[6].
Sub pretextul „naturaleței”, al „dezinvolturii” și al „aplombului”, majoritatea
animatorilor / prezentatorilor acestui tip de emisiuni, dar și ai
talk-show°-urilor,
vorbesc (vocabular, ton, stil) și au atitudini ce frizează sau chiar intră masiv
în sfera vulgarității, a incivilității, a mahalagescului; unii escaladează
constant culmile grotescului grețos și deviant (cum e cazul unei emisuni
Zero, prezentată de un tînăr dezaxat, V.Craioveanu, la ProTV). Valori morale
ca decența, discreția, delicatețea, gingășia, tandrețea, solidaritatea sunt ca
și ridiculizate prin înlocuirea cu cultul succesului-cu-orice-preț, al banului,
al învingătorului prin orice mijloace (pumn, glonț, viclenie), al
individualismului cinic, al șmecheriei agresive. Emisiuni ca Vara ispitelor
(în România, ProTV) sau Bachelorette, Joe Millionaire, Married By
America, Without Prejudice, Blind Date sau Big Brother (SUA,
Marea Britanie, România), propagă modelul „privirii pe gaura cheii” în
intimitatea cuplurilor, tratate ca niște cobai umani.
Emisiunile de
așa-zis divertisment (sentimentaloide, umoristice, competiționale etc.), care
sunt marea majoritate, excelează – la unison – printr-un prost-gust oribil, o
țopîrlănie juvenilă exhibată cu șarjată dezinvoltură, o sexualitate obsedantă la
modul mitocănesc-libidinos, o "veselie" grobiană – toate, emanații firești ale
cruntei precarități culturale și educaționale. Aș putea afirma, cu tristețe
(transformînd un mai vechi slogan) că mitocănia domină România (cel puțin
în plan mediatic).
S-a afirmat și s-a dovedit, de către cercetători specializați în domeniu (e.g. Gerbner, în Televiziunea și comportamentul social) că violența televizată influențează comportamentul, prin modelarea convingerilor oamenilor, întrucît “telespectatorii ajung să se identifice cu ceea ce oferă imaginile și transpun reprezentările «culturale» în practica situațiilor lor de viață cotidiană" [7]. Un studiu efectuat recent, pe 707 familii cu un copil, de către un grup de cercetători americani și publicat în revista Science, a demonstrat că timpul petrecut în fața televizorului este strîns legat de comportamentul agresiv de mai tîrziu, în special pe intervalul de vîrste 16-22 de ani [8]. Constatări perfect similare face, în Franța anului 2002, raportul Kriegel: „Există efecte ale violenței televizate asupra copiilor, tinerilor și adulților (...). Efectul este net proporțional cu timpul petrecut în fața micului ecran" [9]. Presa din România oferă frecvent exemple, mai ales din palierul non-adulților: în doar prima lună a anului 2003, un adolescent se spînzură după un model din filme, un puști de 13 ani își înjunghie mortal surioara de 6 ani după vizionarea unui film horror, alt teenager atacă mascat o benzinărie, un june de 18 ani violează o fetiță de 7 ani, apoi declară senin că "s-a jucat așa cum a văzut la televizor" (Adev., 19 iulie 2005) etc. „Programele violente induc, construiesc și potențează agresivitatea unui copil. (...) În condițiile în care copilul nu vede decît filme cu bătăi, bombardamentul agresiv îl «ajută» să treacă din normal în patologic” (dr. Elena Brănaru, medic primar neuropsihiatru la Centru de Criză pentru Copii și Adolescenți – Spitalul Obregia) [10]. Constatînd gravitatea situației, raportul Kriegel propunea interzicerea absolută a imaginilor de violență între orele 6,30 și 22,30, ca și înăsprirea sancțiunilor penale pentru difuzarea violenței și a pornografiei [11]. 8
"Televiziunea e pusă în slujba unei forme de «viol psihic» asupra indivizilor" [12]. Un efect „colateral” al injectării cu durități televizate este indiferența în fața violenței înconjurătoare și banalizarea violenței, după cum un efect „colateral” al instilării vulgarității este proliferarea unui star-sistem derizoriu, în care capătă statut de „VIP” (cu poze în tabloide și interviuri radio-tv la ore de vîrf) orice prezentator/prezentatoare de știri mai ingenios pieptănat(ă) sau orice practicant(ă) de țopăieli cu vocalize exhibînd strip-tease-ic zone erogene. „Aceste false vedete sunt vîrîte pe gîtul oamenilor din nevoia de a aduce public, o audiență cît mai mare, lipsită de orice scrupule” [13]. Corolarul acestui fenomen este o dramatică prăbușire a sistemului rațional de valori. „Această invazie a prostului-gust duce la disprețuirea culturii înalte. Oamenii nu numai că nu mai citesc cărți și nu mai văd filme de artă, dar au un sentiment de desconsiderare” [14]. Mult mai mulți tineri vor ști unde e discoteca Why Not decît unde se află turnul Eiffel (pronunțat, desigur, aifăl) sau Gioconda, vor cunoaște de zece ori mai multe nume de DJ (disk-jockey = comperi ai muzicii în discoteci) decît de genii românești sau străine.
O rapidă scrutare a evoluției răului (adică a subculturii, a violenței,
a grosolăniei, a prostului-gust) în televiziune va evidenția, pe de o parte, în
istoria
globală a fenomenului, că, în secolul XIX, deja, Matthew Arnold (1822-1888),
în Culture and Anarchy (1869), deosebea trei forme de cultură:
rafinată, mediocră și brutală.
La
mijlocul anilor ’40 ai veacului trecut, Adorno vorbea de anihilarea actului
cultural, prin transformarea lui în “marfă”, valoare-preț și de degradarea
rolului filosofico-existențial al culturii. Habermas și întreaga „Școală de la
Frankfurt” observau că intruziunea legilor pieței în sfera producției culturale
refeudalizează societatea, masifică publicul. Frank Raymond Leavis
(1895-1978), în Mass Civilisations and Minority Culture (1930) sublinia
inechivoc: capitalismul e nociv diverselor forme ale culturii tradiționale (p.
79). Leavis a inițiat ample “cruciade culturale și morale” pentru ca adevărata
cultură “să îngăduie indivizilor să supraviețuiască în societatea mecanizată a
așa numitelor soap-operas, a muncii alienante, a publicității stupide și
a mijloacelor de comunicare în masă îndobitocitoare” (p. 80). Gerbner folosea
sintagma imperialism cultural (1983), referindu-se la răspîndirea
internațională a modelelor de emisiuni stupide
[15];
detalii contemporane – anii 2000 – asupra unora dintre aceste emisiuni și asupra
caracterului lor evident nociv, într-o sinteză recentă a lui R. Căplescu
[16].
Reacții intense au existat atît la nivel cultural („Artiștii, scriitorii și cercetătorii – mai ales sociologii – sunt în măsură și au datoria să combată efectele cele mai funeste pentru cultură și democrație ale acestei «mondializări» a răului...”) [17], cît și la nivel politic (președintele SUA, Lyndon Johnson, a numit o comisie pentru studiul violenței televizate. La rîndul său, Congresul american a efectuat o cercetare largă a cazurilor și formelor de violență televizuală [18]. În anul 2002, Ministerul Culturii și al Comunicațiilor din Franța încredința filosofului Blandine Kriegel, consilieră a șefului statului, misiunea de a evalua proporțiile impactului negativ ale violenței televizate asupra publicului (am citat mai sus unele din constatările raportului). Șeful statului român, președintele Iliescu, afirma, într-o conferință de presă: „Televiziunile au demisionat de la viața culturală și au alocat spațiu din ce în ce mai larg unor emisiuni cu caracter trivial” (Adevărul, 4 aprilie 2002). Cel care semnează aceste rînduri, în calitatea sa de parlamentar, a vorbit de două ori, cu îngrijorare și asprime, de la tribuna Senatului (3 mai 2001 și 18 febr. 2002) [19] despre dezastrul spiritual provocat de vulgaritatea, violența și pornografia tubului catodic. Și de la nivelul publicului larg, reacțiile sunt vehemente; iată un fragment din scrisoarea unui cititor, adresată ziarului Adevărul: „Violența, promiscuitatea, tîlhăria, perversiunea și homosexualitatea, ferocitatea, ura, cinismul și crima sunt prezente zilnic pe micul ecran. Deunăzi, un tînăr declara pe un post TV că nu-i place muzica, nici cea cultă, nici cea populară, ci dorește haosul. (...) Obiectivul principal al conducerilor televiziunii nu este instrucția și educația telespectatorilor, ci cîștigul financiar” (Adevărul, 9 aprilie 2002; opinii similare, în același ziar, din 22 aprilie 2002 sau 4 februarie 2003). Explicația sociologilor e fără echivoc: "«Oferta» de violență televizuală este, în România, dublă față de Franța și mai mult decît triplă față de rețelele americane de televiziune (cf. studiului CSA, Franța, 1995 și Cultural Indicators Project, pentru SUA și Canada" [20]
În ceea ce ne privește, cercetînd atent istoria și fenomenologia locale, autohtone, românești ale problemei, combatem cu fermitate, fie și în mod “donquijotesc”, “...cinismul profesional al producătorilor de televiziune...” [21], “supunerea demagogică la gusturile populare...” [22], care nu duc decît la proliferarea în masă a imbecilității zglobii, în favoarea a ceea ce este cu adevărat substanțial, formativ, sățios spiritului, în toate formele specific televizuale, inclusiv gaya scienza. Se insistă în mod fariseic, demagogic (de către producători și unii comentatori partizani) asupra ideii că „publicul cere” această marfă, escamotîndu-se faptul că e vorba de necesități deliberat create și că dezintoxicarea e nu doar posibilă, ci și obligatorie dacă, ascultînd glasul rațiunii, încercăm să evităm marasmul și barbaria.
Considerate la vostra
semenza:
(Scrutați-vă menirile ființii:
fatti non foste a
viver come bruti,
nu-s oamenii făcuți să fie fiare,
ma per seguir
virtute e conoscenza"
ci pelerini ai binelui și-ai minții.)
DANTE, Infernul, c. XXVI, 118-120 (traducere: George PRUTEANU)
BIBLIOGRAFIE
(cu aldine – texte referitoare direct la
realitatea românească) (V., la sfîrșit, note
de "ultimă oră")
AMALOU, FLORENCE: Ecrans violents: Le rapport Kriegel veut bannir la violence de la télévision, în Le Monde, 15 nov. 2002, p.20
BOURDIEU, PIERRE: Televiziunea, jurnalismul și politica • Întoarcere asupra
televiziunii, în Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed.
Meridiane, Buc., 1999, pp.76-94
2b. BOURDIEU, PIERRE:
Despre televiziune,
trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998
CĂPLESCU, ROMULUS: „Reality tv”: mistificarea și indecența la rangul de virtuți, în Adevărul literar și artistic, 21 ian. 2003
DEFLEUR, MELVIN L. & BALL-ROKEACH, SANDRA: Teorii ale comunicării de masă, trad. de D. și C. Harabagiu, Ed. Polirom, Iași, 1999
DRĂGAN, IOAN: Adolescenții de azi – o generație crescută cu
televiziunea? în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
5b.
DRĂGAN, IOAN: "Ce" și "cum" privesc copiii la televizor în Dilema
veche, nr. 64, 8 apr. 2005
GHIU, BOGDAN: Ochiul de sticlă – Texte privind televiziunea, 1991-1997, Ed. All, Buc., 1997
HAINEȘ, ROSEMARIE: Comunicarea televizuală, Ed. Eficient, Buc., 2000
JEANNENEY, JEAN-NOEL: O istorie a mijloacelor de comunicare, trad. de M. Calcan, Ed. Institutul European, Iași, 1997
LOCHARD, GUY & BOYER, HENRI: Comunicarea mediatică, trad. de B. Ceangălău, Ed. Institutul European, Iași, 1999
LULL, JAMES: Mass-media, comunicare, cultură, trad. de Mihnea Columbeanu, Ed. Polity Press, Oradea, 1999
MATTELART, ARMAND & MICHELLE: Istoria teoriilor comunicării, Ed. Polirom, Iași, 2001
MIHĂILESCU, MAGDA: Lăsați-o pe Marylin în pace!, în Adevărul literar și artistic, 21 ian. 2003
MILCH, DAVID: Războaiele culturale s-au sfîrșit: televiziunea a învins, trad. de A.Gorzo, în Dilema, nr. 481, 31 mai 2002
OANCEA, I. & SUBȚIRELU, L.: Psihiatrii avertizează: Televiziunea face din copii bestii violente, în Adevărul, 1 febr. 2003
PATAPIEVICI, H.-R.: Nu oricine trebuie să-l citească pe Kirkegaard, interviu de M.P.Buluc, în Cotidianul, 18 mai 2002
PEDLER, EMMANUEL: Sociologia
comunicării, trad. de B.
Ghiu, Ed. Cartea Românească, Buc.,
2001
VASILESCU, M.: Din nou despre violență, în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
***: Dilema, an. IX, nr. 460, 21 dec. 2001 (număr consacrat Faptului divers)
[1] Bourdieu, Pierre:
Despre televiziune,
trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998, p.50
[2]
Drăgan, Ioan: Adolescenții de azi –
o generație crescută cu televiziunea? în Dilema, nr. 513, 24 ian.
2003
[3]
Bourdieu, Pierre, op.cit., p.17
[4]
Drăgan, Ioan,
op.cit.
[5]
Vasilescu, M.:
Din nou despre violență, în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
[6]
Drăgan, Ioan,
op.cit.
[7]
Lull, James:
Mass-media, comunicare, cultură,
trad. de Mihnea Columbeanu, Ed. Polity Press, Oradea, 1999, p.84
[8]
Oancea, I. & Subțirelu, L.:
Psihiatrii avertizează: Televiziunea face din copii bestii violente, în
Adevărul, 1 febr. 2003
[9]
Amalou, Florence:
Ecrans violents: Le rapport Kriegel veut
bannir la violence de la télévision,
în Le Monde, 15 nov. 2002, p.20
[10]
Oancea, I. & Subțirelu, L.,
id.
[11]
Amalou, Florence,
id.
[12]
Lochard, Guy & Boyer, Henri:
Comunicarea mediatică,
trad. de B. Ceangălău, Ed. Institutul European, Iași, 1999, p.7
[13]
Patapievici, H.-R.: Nu oricine
trebuie să-l citească pe Kirkegaard, interviu de M.P.Buluc, în
Cotidianul, 18 mai 2002
[14]
Patapievici, H.-R.,
id.
[15]
Mattelart, Armand & Michelle:
Istoria teoriilor comunicării, Ed. Polirom, Iași, 2001
[16]
Căplescu, Romulus: „Reality tv”:
mistificarea și indecența la rangul de virtuți, în Adevărul literar
și artistic, 21 ian. 2003
[17]
Bourdieu, Pierre: Televiziunea,
jurnalismul și politica • Întoarcere asupra televiziunii, în
Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridiane, Buc., 1999, p.
92
[18]
Defleur, Melvin L. & Ball-Rokeach,
Sandra: Teorii ale comunicării de masă, trad. de D. și C. Harabagiu,
Ed. Polirom, Iași, 1999, pp. 262, 263
[19]
Cf. Monitorul
oficial
[20]
Drăgan, Ioan: "Ce" și "cum" privesc
copiii la televizor, în Dilema veche, nr. 64, 8 apr. 2005.
[21]
Bourdieu, Pierre: Televiziunea,
jurnalismul și politica • Întoarcere asupra televiziunii, în
Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridian2, Buc., 1999, p.
84
[22]
Bourdieu, Pierre:
Despre televiziune,
trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998, p. 55
NOTE ULTERIOARE.
1) V. și FELICIA ANTIP,
Drogul nostru cel de toate zilele, Adevărul literar și artistic,
22 iulie 2003.
2) ...Ca și opinia eseistului MIRCEA
MIHĂIEȘ: “…De
Crăciun și Revelion (…), atacul violent asupra creierelor n-a prididit nici
o clipă. Programele de televizor sunt concepute după mintea unor oligofreni,
cu văditul scop de a
cretiniza și pe puținii cetățeni rămași imuni la atrocitățile morale
pesediste.
Vulgaritatea, superficialitatea crasă, exaltarea imbecilității,
senzaționalismul de coteț, sexualitatea respingătoare sunt «ideile»
promovate de absolut toate posturile de televiziune cu bătaie națională.
Dacă-ndrăznești să le spui c-au coborît sub nivelul dughenelor de cartier,
îți răspund acru: «Nu te
pricepi! E un format împrumutat din Occident!»
Chestia asta cu «formatul»
s-o spuie lu' mutu! Evident că și la televiziunile occidentale se transmit
multe tîmpenii. Dar nici una dintre ele nu va da în prime-time°
ororile care fac ravagii la
noi. În România se preiau dinadins «formatele»
dubioase, șușele sentimentaloide, imbecilitățile cu panaș, excentricitățile
cu iz scabros. N-am prea observat ca vreun post românesc să imite
modelele «main stream°»
din Vest. Chiar și atunci cînd cumpărăm un program de
succes, o facem trăgînd cu ochii la Istanbul"
("Care e problema?", în România literară,
nr. 1, 14 ian. 2004).
3) ...Sau cea a lui OCTAVIAN PALER: "Mă
uit din ce în ce mai puțin la televizor. Dar, atît cît mă uit, îmi ajunge
pentru a observa că televiziunile noastre, aproape fără excepție, nu mai vor
să se schimbe nimic în România. Tot ce vor e să lărgească prostul gust, să
extindă mitocănia, să consolideze vulgaritatea, pentru a stoarce din ele
audiență și, în consecință, publicitate și bani" (Cotidianul, 13 februarie 2004).
4) Vezi și: ROMULUS CĂPLESCU,
America / "Toleranță zero" la poluarea audiovizualului, Adevărul
literar și artistic, 9 martie 2004. O informare foarte relevantă pentru
amploarea și gravitatea fenomenului. Clicați AICI
pentru ample citate.
5) Vezi și: CRISTIAN TEODORESCU, Asta vrea lumea?, Cultura,
nr.4, 7 apr. 2004.
6) Vezi și: CRISTIAN TUDOR
POPESCU, Heroina Ceaușescu,
Adevărul, 15 apr. 2004, din care citez: "Așa zisul
«divertisment»,
bîlciul cretino-sexual care invadează mass-media..."
7) Vezi și: VALENTIN PROTOPOPESCU,
Sutiene și mușchi, Cultura, nr. 2 (43), 19 ian. 2005, din care
citez: «Mai toate posturile TV din țară ne-au oferit
de sărbători enorm de mult divertisment. Ba Antena 1 și-a sporit procentual oferta, "dăruind" cu
20% în plus distracție și programe de recreere. Oricum ne-am răsuci, un
lucru e sigur: esența acestei oferte explozive a constat neabătut într-o
spectaculoasă etalare de... sîni și mușchi. Cu sînii dezgoliți atît cît să
nu se supere CNA-ul, mai mari, din ce în ce mai mari, cu o "subtilă"
predominare a celor naturali în dauna deja răsuflaților sîni siliconați,
într-o cavalcadă muzicală care să stimuleze mișcările bruște și tresăririle
voluptuoase, fete frumoase, din ce în ce mai frumoase (și mai vide, scuzați
răutatea). (...) Despre talentul de interpreți, compozitori sau dansatori,
despre vocația lor umoristică, despre cît de bine sunt obișnuiți să evolueze
"pe sticlă", comentariile sunt de prisos. Jena și pudoarea mă împiedică să-i
judec pe sărmanii și pe inocentele care au încercat să se producă în zilele
acestea din urmă.
Toți
acești juni „fățoși” (...) reprezintă răspunsul la comanda pe care
media video o fac zi de zi, de cîțiva ani încoace, printr-un program
ticălos. Preluînd asemenea ideologie consumeristă din Occident,
profesioniștii noștri din televiziuni au omologat și supramediatizat un nou
model uman, ale cărui coordonate sunt tinerețea extremă, frumusețea
spectaculoasă și docilitatea confortabilă. Ei au constituit, prin forța de
manipulare și de persuasiune a media, o nouă întrupare a ideii de vedetă.
(...)
Acesta este visul multora dintre tinerii de astăzi ai
României. Iar vidul lăuntric ce însoțește adoptarea acestui model are drept
consecință deraparea către alcool, droguri și prostituție.»
8) "Ce
văd copiii din România: /
60-70 de scene
violente pe
oră la canalele de desene animate
// (…)
Un studiu comandat de Consiliul Național al Audiovizualului a fost realizat
de Centrul de studii media și noi tehnologii de comunicare din cadrul
Facultății de Sociologie a Universității București în toamna lui 2004.
Urmărind timp de 14 zile (29 octombrie -11 noiembrie) nouă posturi de
televiziune generale (Acasă, Antena 1, Bl TV, Național, Prima, Pro TV,
Realitatea, TVR 1, TVR 2) și două destinate copiilor (Fox Kids și
Cartoon Network), studiul (…) a scos la iveală date îngrijorătoare cu
privire la violența înregistrată exact în programele destinate copiilor, la
posturile specializate ce difuzează desene animate. În cazul posturilor
pentru copii, ponderea violenței este de 7 ori mai mare decît la posturile
generaliste, Fox Kids înregistrînd 69 de scene de violență pe oră,
iar Cartoon Network 63 de scene violente pe oră. Deși situația este
îngrijorătoare, CNA nu poate interveni asupra acestor posturi, ele fiind
licențiate în afara României." GH.I.
(Adevărul, 20 ian. 2005)
9) Vezi și RUXANDRA
CESEREANU, Mahalaua România!,
22, nr. 781, 22 feb. 2005.
10) Vezi și
PAVEL ȘUȘARĂ,
Ce este audiența?, România literară,
nr. 8, 2 mar. 2005.
10) Vezi și CĂLIN
CĂLIMAN, în Vînzarea
sufletului la oră de maximă audiență de Irina Budeanu, Luceafărul,
nr. 10, 16 mar. 2005:
"Emisiuni de televiziune ca Big Brother, Marea provocare, Surprize,
surprize sau Ciao Darwin pur și simplu îți netezesc creierul,
apropiindu-te cu pași repezi de o demență Alzheimer mai puțin cunoscută, cea
a consumatorilor cronici de stupidități și orori relaxante... Cu Ciao
Darwin am văzut încă o dată negru și am înțeles că anti-cultura nu are
limite și că bătaia de joc la adresa bunului-simț (aplaudată cu frenezie)
poate fi infinită. Sunt convins că ascensiunea prostului gust, a dimensiunii
anti-culturale pe micul ecran poate și trebuie să fie oprită"
11) Vezi și ȘTEFAN
IORDACHE, în Lumea s-a
întors... (interviu realizat de A. Boboc), Luceafărul, nr. 10, 16
mar. 2005:
"...Televiziunea este o pacoste mare pe capul nostru. Mă uit cu stupoare la
ce se întîmplă, se difuzează tot felul de emisiuni cărora nu le văd rostul.
Știu că foarte multă lume se uită, dar eu nu cred că acesta este poporul
român. Un gust se mai și formează. Iar dacă noi oferim publicului numai
manele, Ciao Darwin, Monica, Vacanța mare ș.a., nu ajungem nicăieri.
Am pus întrebări pe această temă la televiziuni, de ce nu sunt programate
piese de teatru în locul acestor bazaconii și mi s-a răspuns că nu ar avea
audiență... Televiziunea publică ar trebui să facă ceva."
12) Vezi și MARIUS
TUPAN, Fanta de lumină, Luceafărul,
nr. 11, 23 mar. 2005:
"Micile noastre ecrane consacră deja adevărate școli de imbecilizare. Și, ca
și cum ar fi o campanie în acest sens - or fi programe subtile pe care noi
nu le înțelegem, căci argumentele foșnitoare își au rostul lor! - aceiași
indivizi populează undele magnetice, devenind modele pentru tineri și pentru
cei aflați în dușmănie cu limba română. E bine știut că se imită îndeosebi
aberațiile culturale și vulgaritățile".
13) Vezi și
RADU PARASCHIVESCU,
Vînătoarea de hormoni, Observator cultural,
nr.4 (261), 24 mar. 2005.
14) Vezi și CONSTANTIN
ROMANESCU în dialog cu C.
Ștefanache, Însemnări ieșene, 3/2005, din care ofer un citat, preluat
din Ad. lit și art., 760, 22 mar. 2005:
"...Presa, inclusiv televiziunea și unele posturi de radio oferă imaginea
unei uriașe uzine de fabricat în serie tineri care, fermecați de mesajul
noului, devin exponate vii ale degradării morale. (...) Spectacolele TV cu
produse execrabile tip «Ciao Darwin», «Big Brother» etc. sunt cu siguranță
agresiuni nu atît la morala contemporană, cît la evoluția antropologică.
Expresia de «nebunie socială» devine cît se poate de potrivită..."
15) Vezi și GHEORGHE
GRIGURCU, Fișele unui
memorialist, Luceafărul, nr. 12, 30 mar. 2005: "...Materia joasă, miza
vulgară a programelor de
«divertisment»,
influorescente parcă fără nici o speranță... (...) licențiozitate fără frîu,
lubricitate agresivă..."
16) Vezi și
RADU PARASCHIVESCU,
(Cronică TV = Folclorul contraatacă), Observator cultural,
nr.5 (262), 31 mar. 2005.
17) Vezi și MONIQUE
CANTO-SEPERBER,
Obscenitatea la televizor, în
Esprit,
nr. 293, martie-aprilie 2003, apud Observator cultural,
nr.5 (262), 31 mar. 2005, din care ofer un citat (trad. L. Palanciuc):
"Despărțirea fundamentală, într-o societate a libertăților, este cea care
salvează viața privată. Necesitatea de a proteja viața privată, refuzul de
a o pune la bătaia publică și obligația de a prezerva intimitatea
persoanelor se află la temelia liberalismului. Nenumărate aspecte ale
culturii contemporane amenință viața privată. Programele de tele-realitate
și anumite emisiuni de platou sunt atacuri directe la viața intimă.
Principiul însuși al audienței lor se sprijină pe intimitatea violată.
Aceste programe dezvăluie o violență alcătuită din exhibiție - cu cît este
mai deșănțată prezentarea vieții intime, cu atît este mai bine pentru
audiență -, la care se adaugă, în unele cazuri, disprețul față de celălalt
și denunțarea publică a slăbiciunilor acestuia. Desigur, persoanele care
participă la aceste emisiuni sunt benevole și nimeni nu este obligat să le
privească, însă este, în mod evident, din ce în ce mai dificil să reziști
incitărilor unei culturi a obscenității, care amestecă în permanență
limitele vieții intime pentru a o transforma în spectacol public.
Televiziunea reprezintă astăzi, mai mult ca oricînd, un nemaipomenit vector
al culturii populare. Dar a adera la cultura de masă nu înseamnă a renunța
la distanțare, la reprezentare, la construcția intrigilor, la despărțirea
între locul spectatorului și cel al actorului. Televiziunea obscenității
care se răspîndește astăzi amestecă reprezentările menite să placă unui
public larg și confuzia deliberată între real și fictiv. Este o impostură
aici, deoarece pretinsa felie de viață brută pe care o prezintă nu este,
adesea, alcătuită decît din clișee și conține, fără îndoială, mai puțin
adevăr omenesc decît opera mai elaborată. A așeza televiziunea în realul
vieții este o dorință lăudabilă, în pas cu lumea modernă, însă această
dorință nu presupune nicicum opțiunea obscenității. Căci obscenitatea -
revărsarea lipsită de orice restricție - nu aduce cu sine decît un adevăr
întru totul sărăcăcios."
18) Vezi și DANIEL
CRISTEA-ENACHE,
Memento ALIA, în
România literară,
nr. 13, 6 apr. 2005:
«Showbiz-ul, în variantă dîmbovițeană, își întinde jalnicele antenuțe
în toate direcțiile, amenințînd să acopere, cu o peliculă de scîrboasă
prostituție „comercială”, aproape tot ce mai înseamnă gazetărie
profesionistă, artă veritabilă, cultură în înțelesul major al cuvîntului. Nu
mă număr printre spiritele alarmiste și nici printre acei sceptici
incurabili ai lumii de azi, nostalgici după aurita epocă socialistă. Cred
însă că libertatea ne-a fost dată tocmai pentru a face, în cadrul ei
elastic, cuprinzător, lucruri de care să nu ne fie rușine, fapte pentru care
să ne respectăm pe noi înșine, texte și cărți care să meargă în sensul
valorilor, nu în disprețul lor. Ceea ce se întîmplă azi pe mari porțiuni din
spațiul public românesc, tabloidizarea ziarelor, manelizarea posturilor de
radio și televiziune, mareea de subcultură ce ar vrea să acopere întreaga
noastră plajă existențială: toate acestea vor avea efecte dramatice pe
termen mediu și lung, afectînd ireversibil inimile și creierele
conaționalilor noștri, transformîndu-i ușurel în ceea ce un filozof numea,
generic și plastic, „imbecilul colectiv”!»
19) Vezi și ION
LUCIAN,
(interviu luat de Dan Boicea), în
Adevărul,
9 mai 2005:
"Emisiunile pentru copii nu educă bine. Pînă și
în desenele animate, tot ce înseamnă poantă și relație este profilat pe
violență. Există un întreg comerț cu violență în emisiunile pentru copii..."
20) Vezi și
MIRCEA MAIHĂIEȘ,
(Terorismul prin "rating"), în România
literară,
nr. 22 , 8 iun. 2005.
21) Vezi și GIOVANNI
SARTORI,
Homo videns - imbecilizarea prin televiziune și post-gîndirea,
trad. de Mihai Elin,
Ed. Humanitas, Buc., 2005, 172 pp.
22) Vezi și
EUGEN
CHELEMEN,
Atacul nonvalorii,
în Adev., 5 aug. 2005.
|